Sătmăreanul Emanuel Gyenes va participa la Raliul Marocului !

Mani Gyenes (Autonet Motorcycle Team) va participa la etapa din Maroc a Campionatului Mondial de Rally Raid.

Vreau să fac un rezultat bun, dar cel mai important, vreau să-mi testez suspensiile pe care le-am cumpărat. Voi merge la siguranţă, mai este puţin până la Dakar şi nu vreau să se întâmple ceva nedorit”, mărturiseşte Gyenes.

Sâmbătă se fac verificările tehnice și administrative, iar duminică la Agadir, lângă Oceanul Atlantic are loc o super-specială de 7 km.

Urmează 5 zile de rally raid după următorul program:images

– luni, 3 octombrie, etapa 1< 240 km
– marți, 4 octombrie, etapa 2< 554 km (291 km p.s.)
– miercuri, 5 octombrie, etapa 3< 390 km (315 km p.s.)
– joi, 6 octombrie, etapa 4< 376 km (319 km p.s.)
– vineri, 7 octombrie, etapa 5< 275 km (230 km p.s.)

 

“La Raliul Marocului aș vrea să termin aproape de top 10. Dar nu acesta este obiectivul meu principal. Vreau neaparat să-mi testez suspensiile noi și să le reglăm, să fie motocicleta ok pentru Dakar, să fie totul pregătit și să nu cumva să mă accidentez pentru că nu mai este foarte mult timp. Dar vreau să fac un rezultat cât mai bun” a declarat Mani Gyenes.

Din Maroc, sătmăreanul merge la Navara în Spania, unde va concura în perioada 11-16 octombrie la Six Days of Enduro.
„Vor fi două săptămâni foarte grele, în Maroc şi la Navara. Va fi un antrenament bun pentru Dakar. La amândouă concursuri vreau să merg la sigur”, a declarat Gyenes.

Raliul Marocului se va desfăşura în perioada 1-7 octombrie (auto, camioane, moto, quad) și va aduna toţi piloţii importanţi din lume, ocazie perfectă pentru ultimele pregătiri înainte de ediția din 2017 a raliului Dakar.
AL ATTIYAH Nasser, HIRVONEN Mikko, SAINZ Carlos, ZAPLETAL Miroslav, VAN LOON Erik sunt doar câțiva dintre cei mai cunoscuți piloți prezenți în Maroc .

12138555_1031879413523614_8652175004204891119_o



Leave a Reply